Știri

Sociologul Dan Petre: Educația este victima alegerilor. Probabil suntem în cel mai mare experiment social din istoria omenirii / Există nuanțe când e vorba de închiderea activităților comerciale, ca și când se acordă mai mare atenție economiei imediate decât educației

Educația din România este una dintre victimele alegerilor, a declarat pentru Edupedu.ro sociologul Dan Petre. “La noi, alegerile au loc în principal în școli și nu ai vrea să ai locații contaminate înainte de alegeri și să nu mai ai locuri în care să fie organizate, fie din contaminare fizică, fie psihologică”, a explicat directorul companiei D&D Research, după ce președintele și premierul au anunțat închiderea tuturor școlilor din țară, pentru o lună, chiar până la alegerile din 6 decembrie.

Contactat de Edupedu.ro, Dan Petre, sociolog și conferenţiar universitar, a precizat că “vedem că există niște nuanțe atunci când este vorba despre închiderea activităților comerciale, ca și când se acordă mai mare atenție economiei imediate decât educației. Educația este o investiție pe termen lung, pe când în economia imediată avem rezultatele în 3 luni. Așa cum s-a întâmplat după ’90, cu extrem de puține excepții, altele au fost prioritățile”.

“Eu cred că școlile ar fi trebuit să rămână deschise, mai ales că din punct de vedere statistic nu se văd creșteri semnificative ale infectărilor ca urmare a prezenței fizice a copiilor în clase. Ipoteza pe care merg este că școlile sunt închise din cauza indisciplinei părinților, nu din cauza condițiilor din școală”, a explicat Dan Petre.

Sociologul a atras atenția că “dacă măsurile ar fi fost mixte, unele zone mai dezvoltate probabil s-ar fi descurcat mai bine inclusiv ca educație, altele foarte prost și ar fi ieșit în evidență discrepanțele. Acum avem o egalizare în jos”, spune Dan Petre. Sociologul atrage atenția că menținerea deschisă a școlilor ar fi scos “multe lucruri la iveală și nu vrei să iasă la lumină faptul că unele zone din România sunt mult mai avansate decât altele. Avansul ăsta devine riscant, pentru că sunt tendințe de enclavizare. (…) La noi, estul e în principal mai puțin dezvoltat și asta se reflectă și politic în mișcări, tendințe”.

Sociologul Dan Petre, conferenţiar universitar și director al companiei D&D Research:
Rep: Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au decis închiderea tuturor școlilor și grădinițelor din România, în contradicție cu ceea ce fac marile state europene și cu recomandările OMS. Ce efecte estimați că vor apărea?

Dan Petre: Germania, țară în care am mare încredere referitor la modul în care a gestionat pandemia, a decis să păstreze școlile deschise, pentru că autoritățile nu vor să sacrifice viitorul unei generații.

Eu cred că școlile ar fi trebuit să rămână deschise, mai ales că din punct de vedere statistic nu se văd creșteri semnificative ale infectărilor ca urmare a prezenței fizice a copiilor în clase. Ipoteza pe care merg este că școlile sunt închise din cauza indisciplinei părinților, nu din cauza condițiilor din școală; deci cauzele sunt mai degrabă în comportamentul din apropierea școlilor, în modul în care părinții, bunicii îi iau și îi duc la ore.

Deja au trecut mai mult de 8 luni de la primele măsuri de izolare și efectele se vor vedea. Copiii ar fi rezistat în zona de 6-7 luni, dar acum efectele vor fi sesizabile.

Ce efecte? La nivel de socializare, copiii nu sunt educați, formați și sunt unele segmente de vârstă care vor fi mai afectate. Sunt anumite puncte critice ale dezvoltării, de pildă la clasa a XII-a, clasa a X-a, clasele de început de școală, iar aici nu sunt doar pietrele de hotar al sistemului de învățământ, ci și ale dezvoltării psihice și sociale ale copiilor.

La clasa pregătitoare, clasa I, copiii au mare nevoie să se integreze în societate, iar acum ei ratează acest exercițiu, chiar dacă îl fac artificial. Este un tip de integrare care nu este coordonată, supravegheată, părinții habar nu au. Școala este mult mai mult decât un sistem de transmitere de cunoștințe, este în primul rând o instanță de intrare în societate.

Nu zic că online-ul este ceva negativ; avem nevoie de digital, este viitorul, însă ar fi fost nevoie ca el să fie mai bine echilibrat cu formele clasice, așa cum se întâmplă în alte țări. Sunt formule experimentate de alte țări. Eu mi-aș fi dorit să fie o formulă mai echilibrată, nu una brutală, într-o singură direcție, fără să avem evaluate în mod clar efectele. De regulă, în situații în care totul este nou și se schimbă, am mai degrabă încredere în ce s-a făcut, decât în ipotezele unor specialiști care nu au trecut printr-o situație de genul acela.

Rep: Este educația din România victima alegerilor?

Dan Petre: Eu cred că da. Cred că este una dintre ele. Și aceasta este parte din explicația abordării unor soluții atât de brutale, nu neapărat extremiste, dar cu anumită brutalitate. Lipsa de finețe îmi arată o anumită lipsă de control, pentru că e mult mai ușor să controlezi on-off, închizând și deschizând, decât prin nuanțe.

Această abordare este săracă în nuanțe și să pariezi totul pe o singură carte îmi arată o încredere disproporționată în specialiștii care nu au o experiență anterioară [pentru că România a închis toate școlile și în primăvară – N.Red.].

M-aș fi aliniat la țări cu mai multă expertiză, iar Germania mi se pare că a gestionat cel mai echilibrat și cu ochii spre viitor această criză.

Eu interpretez așa decizia autorităților: există un anumit nivel de îngrijorare care nu este transmis populației ca să nu transmită și panică, așa că se iau măsuri care să prevină situațiile disproporționate.

Rep: Pe de altă parte, guvernul a lăsat deschise toate mall-urile și magazinele, reducându-le programul de funcționare doar cu o oră (nu se mai închid la 22:00, ci la 21:00). De ce credeți că avem această decizie?

Dan Petre: Vedem că există niște nuanțe atunci când este vorba despre închiderea activităților comerciale, ca și când se acordă mai mare atenție economiei imediate decât educației. Educația este o investiție pe termen lung, pe când în economia imediată avem rezultatele în 3 luni. Așa cum s-a întâmplat după ’90, cu extrem de puține excepții, altele au fost prioritățile.

Cred că neavând capacitatea de a gestiona situații complexe, au spus: închidem totul. Dacă măsurile ar fi fost mixte, unele zone mai dezvoltate probabil s-ar fi descurcat mai bine inclusiv ca educație, altele foarte prost și ar fi ieșit în evidență discrepanțele. Acum avem o egalizare în jos.

Ar ieși foarte multe lucruri la iveală și nu vrei să iasă la lumină faptul că unele zone din România sunt mult mai avansate decât altele. Avansul ăsta devine riscant, pentru că sunt tendințe de enclavizare. Acolo unde apar distanțe economice și sociale foarte mari, apar și alte tipuri de tensiuni. Avem exemplul Italiei, cu nordul foarte dezvoltat și sudul foarte puțin dezvoltat. La noi, estul e în principal mai puțin dezvoltat și asta se reflectă și politic în mișcări, tendințe.

La educație, nu cred că cineva își imaginează că riscul se oprește prin închiderea școlilor, ci mai degrabă prin faptul că părinții nu se duc acolo. La noi, pentru că nu avem sistemul de autobuze, părinții își duc și aduc copiii. Și guvernul vrea să limiteze și fluxul acesta de mișcare, să le dea mai puține motive de-a ieși din casă. Mai degrabă aici văd riscul adus de infrastructură, de părinți care sunt în mișcare din cauza faptului că trebuie să își ducă copiii la școală și să își țină copiii după aceea în meditații, after-school, pregătiri.

Mă gândesc că la noi alegerile au loc în principal în școli și nu ai vrea să ai locații contaminate înainte de alegeri și să nu mai ai locuri în care să fie organizate, fie din contaminare fizică, fie psihologică. Este posibil ca oamenii să nu mai fie dispuși să se duca fizic la un vot, știind că anterior într-o școală au fost copii infectați.

Calculul meu este: viitorul copilului meu este chiar mai important decât sănătatea mea, la limită. Dar poate că oamenii știu mai mult decât noi si au avut niște modele matematice, au avut 3 scenarii și au spus: luăm aceste decizii strategice. Așa vreau eu să cred că se întâmpla lucrurile acolo.

Rep: Din punct de vedere emoțional, închiderea intempestivă a școlilor va avea efecte electorale?

Dan Petre: Cred că asupra părinților va avea efecte. Nu prea e bine să faci lucruri foarte puternice în apropierea alegerilor, pentru că apeși pe niște butoane care nu știi unde duc, ce efecte au. E un grad mult prea mare de imprevizibil și nu știi ce valuri emoționale se pot stârni.

Probabil suntem în cel mai mare experiment social din istoria omenirii, pentru că se întâmplă în timp real și pe un număr mare de oameni. Vom vedea peste câteva luni sau ani ce efecte s-au produs.

Oamenii au reacționat diferit și măsurile sunt diferite în funcție de tipul de cultură socială a țării respective și de discplina socială. Țările cu grad mai ridicat de disciplină socială au performat mai bine decât cele cu un grad redus de disciplină socială. E posibil ca raportarea la Germania să nu aibă corepondent în realitatea culturală din România.

___

Dan Petre este doctor în sociologie, specialist în ştiinţele comunicării, conferenţiar universitar la SNSPA. Este managing partner şi director al departamentului de antropologie și studii calitative al companiei D&D Research, parte din Psyence Group.

Sursa