Știri

Vișinel Bălan, candidat independent: ”Vreau să fiu vocea copiilor abandonaţi în Parlamentul României”

Având experiența unei copilării petrecute într-un centru de plasament din Comănești, marcată de abuzuri greu de descris în cuvinte, Vișinel Bălan este unul dintre candidații independenți la alegerile parlamentare. Programul lui politic cuprinde trei mari obiective: desființarea centrelor de plasament, adopția copiilor în 30 de zile și investigarea penală a abuzurilor comise asupra copiilor instituționalizați din ultimii 27 de ani.

”Vreau să am acces în centrele de plasament pentru că îmi doresc ca până în decembrie 2017 toate centrele de plasament să fie desființate și înlocuite cu un sistem de tip familial, case de tip familial, asistenții maternali, respectiv adopții. Una din propunerile mele e adopția în 30 de zile după ce părintele care vrea să adopte a îndeplinit toate criteriile și devine părinte adoptator. Din momentul ăla, în 30 de zile primește un copil. Asta nu înseamnă că procedura de adopție s-a încheiat. Noi am gândit o procedură de monitorizare a copilului care să se întindă pe cel puțin 6 luni. Dacă e un părinte care a trecut prin acest filtru de 6 luni și a demonstrat că prezintă un comportament adecvat, coerent și o relație extraordinară cu copilul și nu a mers doar pe interes și are un comportament abuziv, în cazul respectivelor persoane, lucrurile vor sta altfel.” a declarat Vișinel Bălan.

Dacă va fi ales, primul lui discurs în Parlament va fi: ”Bună ziua, de mâine voi pleca în toate centrele de plasament din toată țara și voi vorbi atât cu copiii, cât și cu personalul și voi veni cu un pachet de soluții pe care copiii le-au propus și le propun”. Ideea creării unei comisii pentru investigarea abuzurilor din ultimii 27 de ani a fost inspirată tot de copiii din sistemul de protecție, ”pentru că în România au murit mii de copii în aceste orfelinate și nimeni n-a răspuns pentru aceste crime.”

Interviul complet pe România Curată.